L’epifania
L’epifania
O sei gennaio o juorn’e l’Epifania,
io marricord’semp’rint’ a vita mia.
Tutt’e sofferenz’ e chella mamma mia.
E’ nu’ marricord’quant’er’guaglion
Si a chell’ età er’cattiv’,o buon.
Ma chella fest’e gioia ed allegria,
Se trasfurmav’ in tragedia rint’a casa mia
E chiant ‘pa a delusion’a part’mia
E mo pigliav’cu chella povera mamma mia.
Nient ‘regal’nient’caramell’o bambulell’
Pe nuie ch’erm’semp’ cattiv’ e puvriell
Po rint’a lluocch’a mamma io a uardav’
Chiagnev’pur essa e ca me dumandav’
Simm’ tre figli e tutt’e tre cattiv’?
Lagg’capit’ropp’tantu’tiemp’
Quant’a mamma mia me la spiegat’
E tutt e pen’ra miseria ha suppurtat
Che brutta cosa è a miseria pe e genitori
O cor’se spezz’tant’che è fort’ o rulor
E ogni ricurrenz e chesta epifania
Port’semp’ e ros’a tomb’ e mamma mia’
Fort’ a mamma mia.